Главная страница | Современная зарубежная литература | Lucruri Periculoase

Lucruri Periculoase
Amy Blankenship


Table of Contents

Capitolul 1 (#ulink_d6f54fcf-3c99-57e9-a787-cd642f7cd263)
Capitolul 2 (#ulink_2a6515cb-a14b-5221-8d2e-a42b6274bf33)
Capitolul 3 (#ulink_efe57142-b634-5260-97e4-4a5932a16c6c)
Capitolul 4 (#ulink_113fff50-6a51-528a-a3cc-6ec59c35252d)
Capitolul 5 (#litres_trial_promo)
Capitolul 6 (#litres_trial_promo)
Capitolul 7 (#litres_trial_promo)
Capitolul 8 (#litres_trial_promo)
Capitolul 9 (#litres_trial_promo)
Capitolul 10 (#litres_trial_promo)
Capitolul 11 (#litres_trial_promo)
Capitolul 12 (#litres_trial_promo)
Capitolul 13 (#litres_trial_promo)
Capitolul 14 (#litres_trial_promo)
Capitolul 15 (#litres_trial_promo)
Capitolul 16 (#litres_trial_promo)

Lucruri Periculoase
Seria Legături de Sânge Cartea 3

De Amy Blankenship, RK Melton
Tradus de DDVKT CONSULTING srl

Copyright © 2012 Amy Blankenship
Ediția a-doua publicată de TekTime
Toate drepturile rezervate.

Capitolul 1
Envy se învârtea prin dormitor, împachetând câteva lucruri în valiza ei din piele neagră. S-a oprit și s-a uitat la fratele ei când a observat că îi despachetează lucrurile de fiecare dată când ea se întoarce cu spatele pentru a lua altele. Îi respirase în ceafă de când venise acasă și ea începea să se simtă foarte frustrată din cauza lui.
− Oprește-te, a răbufnit Envy, în timp ce smulse de la el o mână de haine și le aruncă înapoi în valiză. Ea și-a aruncat părul lung și roșu peste umăr și l-a fixat cu o privire de avertizare.
− Cum să pleci? L-ai cunoscut doar de... o săptămână? Ești sigură că vrei să faci asta? repetă Chad ca o mantră.
− Răspunsul este același, Chad, îi spuse Envy cu o voce fermă, întrebându-se de câte ori ar fi trebuit să i-l spună până când l-ar fi auzit cu adevărat. Își încrucișă privirile cu el, tratându-l ca pe un copil debil, și rosti foarte încet cuvintele: − Vreau să mă mut împreună cu Devon și asta e exact ceea ce voi face.
− Cum poți să fii sigură că într-o săptămână sau o lună de acum, nu va găsi o altă fată și nu te va părăsi? a întrebat cu disperare Chad.
− Nu o va face. Ea continuă să împacheteze, încercând să-și blocheze sentimentul că-și abandonează fratele. Era om mare pentru numele lui Dumnezeu și pe deasupra și polițist.
− Nu știi asta sigur. Adică, dansează în cluburi pe jumătate gol în fiecare seară iar tu vei fi blocată în spatele barului servind băuturi pentru perverși, exclamă Chad gata să se tragă de păr. Ceea ce dorea cu adevărat era să strige la ea pentru că se implica în ceva atât de periculos... cu cineva atât de periculos.
Envy s-a oprit din strângerea bagajului și l-a privit pe singurul ei frate de care îi plăcea foarte mult, dar pe care mai avea puțin până să-l strângă de gât. − Unu, știu sigur. Doi, ar putea fi pe jumătate gol, dar arată bine în felul ăsta. Trei, o să pot dansa și eu cu el în cușcă. Și patru, se aplecă mai aproape de parcă ar fi spus un mic secret murdar – cam trebuie să ți-o tragi.
Chad se uită la sora lui: − Nu trebuie să-mi trag nimic. El a mârâit pe când ea înălță o sprânceană.
− Ba da. Ea trase un sertar și apucă o mână de lenjerie sexy.
− Nu, n-am nevoie. Chad a trântit capacul valizei înainte ca ea să le poată adăuga la ceea ce se ruga să fie doar o pungă mai mare de lucruri pentru noapte.
− Ba da. Envy îi scutură lenjeria în față ca și cum ar fi vrut să-și întărească ideea.
− Nu, nu. El i le-a smuls din mână.
− Nu, n-ai nevoie. Și îngustă ochii.
− Ba, da. Chad se opri apoi ridică pumnul cu lenjerie în aer. − LA NAIBA!
Devon se afla în camera de zi, sprijinit de perete, cu gleznele încrucișate și cu mâinile în buzunarele de la blugi... încercând să nu râdă de să se prăpădească. Cearta lor i-a reamintit atât de mult de relația sa cu frații lui iubitori.
El putea spune că Chad avea cu adevărat grijă de Envy și, din cauza asta, nu ar vrea să se bage între ei. Chad făcea ceea ce făcea cel mai bine... era fratele mai mare al unei roșcate temperamentale. Nu, nu i-ar opri, dar ar plăti bani buni doar să privească.
Devon a râs cu voce tare, apoi a încercat să acopere râsul cu o tuse falsă. Cineva a bătut la ușă, iar ochii ei albaștri de gheață s-au micșorat întrebându-se cine naiba i-ar vizita pe frați înainte de zori.
− Devon, poți să vezi tu? spuse Chad.
− Desigur, răspunse Devon și se desprinse de la perete, apoi să se îndrepte spre intrare. Deschizând ușa, el nu putu abține să nu zâmbească la privirea uimită a lui Trevor. – Salut Trevor, nu te-am văzut de mult.
Așa cum a promis, Trevor a venit să vorbească cu Chad despre ceea ce văzuse la biserică. Ultimul lucru pe care îl aștepta era ca Devon Santos să-i deschidă ușa. Neputând să-și controleze reacția, Trevor și-a ridicat imediat pumnul și l-a lovit pe jaguar tare… chiar în nas.
Devon se împiedică câțiva pași și-și șterse sângele de la nas. Se uită la sânge, apoi înapoi la Trevor, rânjind dinții. Înainte ca Trevor să poată face altă mișcare, Devon îl împinse afară pe ușă, în curtea din față.
Îmbrăcămintea lor s-a rupt și a căzut, pe când ce cei doi au trecut în forma lor animală. Devon îl înconjura pe Kodiak și se plimba cu un strigăt de tânăr jaguar. Trevor scoase un răget și se ridică pe picioarele din spate, încercând să-l prindă pe jaguarul agățat de spate.
Înăuntru, Chad și Envy au auzit urletul lui Devon și au alergat prin casă până la ușa din față. Ei au înghețat când l-au văzut pe Devon luptându-se cu un urs uriaș chiar în curte. Polițistul fu imediat recunoscător că nu trăiau atât de aproape încât să-i vadă vreun vecin.
Chad și-a oprit comutatorul său mental, îndepărtându-și toate emoțiile. Era ceva ce a făcut clic în el, ceva ce îl făcea mereu calm și rece... chiar și în mijlocul unei lupte cu arma. Întinzând mâna la tocul de pe șoldul drept, Chad și-a scos pistolul și a tras o dată în aer încercând să le atragă atenția. Se încruntă când nici măcar nu i-a deranjat iar el primi un pumn în umărul stâng.
− Anunță și tu când tragi cu chestia aia! Exclamă Envy în timp ce-și ținea o mână peste urechea dreaptă și se ghemui la zgomotul sonor.
Zackary se îndepărtă de mașină cu un oftat imens și se uită la cei doi copii care se luptau. Încă o dată, o minte mai luminată va trebui să-i răcorească. El zâmbi în glumă, pentru că nimeni nu ar folosi vreodată cuvântul răcoros pentru a-l descrie pe el. Ridicându-și mâna în fața, el a tras cu un val de căldură spre cei doi shifteri, făcându-i să sară înapoi când o dâră de foc trecuse prin curte, separându-i.
− Dacă nu vreți să vă pârlesc blănurile, atunci ar fi bine să vă schimbați înapoi în bărbați și să vă prefaceți că aveți puțină bunăvoință, i-a avertizat Zackary, în timp ce o altă flacără începu să crească în mâna întinsă. − Voi doi vă purtați ca copii sau ca adulți, pentru că nu văd nicio diferență? zâmbi el cu răceală, pe când flacăra crescuse și se apleca spre țintă.
Știind că Zackary o va face, Trevor s-a schimbat înapoi în om și aruncă o căutătură către adversarul său peste flăcările care pâlpâiau. Doar privind la omul care i-a furat-o pe Envy, tensiunea arterială i se accelera atât de mult încât trebuia să se concentreze pentru a-și păstra forma umană.
Devon și-a schimbat înfățișarea, dar și-a păstrat poziția de luptă, neîncrezător în Trevor și neștiind cât de departe îl poate arunca. În clipa aceea, i-a fost distrasă atenția auzind – Doamne ferește! dinspre Chad și a aruncat o privire rapidă spre frați. Văzând că Envy se uită cu ochii larg deschiși la Trevor... care era acum dezbrăcat, Devon mormăi adânc, dorind ca atenția ei să se întoarcă înapoi, unde-i era locul... spre el.
Envy și-a frecat tâmpla acum că ambii bărbați erau goi, având din fericire doar răni minore. Devon i-a arătat mai demult cât de repede se poate vindeca, așa că știa că nimic nu era atât de rău pe cât părea. Privirea lui a călătorit spre Trevor, încă șocat că ea se întâlnea cu un urs înfricoșător de atât de mult timp și că el nu știa asta.
Trevor surâse, bucurându-se de faptul că mârâiala lui Devon era sunetul geloziei pure... jaguarul a primit ce-a căutat.
Chad a clipit întrebându-se cine i-a întunecat gândurile. De obicei, el era cel calm în situații limită, inhală adânc, apoi se împinse de ușă ca să se ridice. − Asta e casa mea, așa că trebuie să urmați regulile mele. Envy va sta aici cu mine și toți cei care nu sunt oameni vor pleca. A încercat să închidă ușa, dar Envy l-a oprit.
− Nu fără partenerul meu, Devon mormăi încercând să înlăture efectul de ecou pe care-l resimțea. La naiba, cine ar fi știut că Trevor era atât de puternic? Nu se simțea bine știind asta.
− Pune-ți hainele, se încruntă Envy, apoi se întoarse cu ochi curioși spre Zackary. Arăta că el și Trevor ar fi putut fi frați, căci culoarea lor era atât de asemănătoare. Singura diferență reală era că Zackary avea părul scurt și era puțin mai înalt. − Bine, eu știu ce sunt ei... dar ce ești tu?
Zackary se aplecă elegant, − Poți să-mi spui gardian, zâmbi el, în timp ce flăcările s-au stins. − Un paznic atât al oamenilor cât și al creaturilor paranormale, se corectă și se uită la Trevor. − Nu i-ai spus nimic?
− Nu, bineînțeles, Envy îi aruncă lui Trevor o privire răutăcioasă binemeritată, apoi își îndreptă atenția către Zackary. − Paznic? Ce anume înseamnă asta? și tu ești frate cu Trevor? Nu se putu abține să nu întrebe.
− Înseamnă că protejăm ambele părți, una de cealaltă, răspunse Trevor apoi adăugă: − Și nu. În ceea ce privește familia, nu am nici un frate.
− Oh, acum ești plin de informații, bâlbâi Envy.
− Am încercat să-ți spun mai demult, îi aminti Trevor în timp ce își trase o pereche de pantaloni pe care i-a aruncat Zachary. − Nu e vina mea că nu ai ascultat.
Buzele lui Envy s-au pornit să-i răspundă, dar s-a oprit... recunoscând cu vinovăție ultima noapte când l-a văzut cu adevărat pe Trevor. El îi spusese ceva despre C.I.A. dar ea nu l-a crezut. Chiar l-a necăjit că o crede atât de proastă să creadă o asemenea minciună. Dar altfel cum se aștepta el ca ea să-l creadă pe când dansa provocator cu alte femei?
Dacă se gândește bine... el i-a spus că era o acoperire pentru slujba lui. Envy se încruntă la durerea de cap care îi apăru și hotărî că Trevor era un măgar mai mare decât credea inițial pentru că o făcuse să se gândească la asta.
Chad se uită la jaguar înainte de a se îndrepta spre casă. A ieșit câteva secunde mai târziu cu o pereche de blugi și i-a aruncat-o lui Devon.
− Nu avem nevoie de ajutorul vostru, zise Devon când și-a închis fermoarul apoi făcu doi pași spre Envy și îi strecură un braț gelos în jurul taliei.
− Oh da? Ți-am salvat sora în timp ce tu erai ocupat să-mi furi prietena, s-a revoltat Trevor înainte de a-și îndrepta privirea înfocată spre Envy.
Envy și-a ridicat ochii și-i întâlni pe cei albastru-argintii ai lui Trevor. Putea încă să vadă că era rănit și i se strângea inima deloc confortabil. Chiar nu l-a urât deloc. De altfel, încă îl iubea pe Trevor... doar că nu așa cum îl iubea pe Devon. Buzele ei se deschiseră să încerce să explice, dar Devon i-a tăiat-o.
− De ce ai venit aici? Ne-ai urmărit? întrebă Devon, fără să-i placă faptul că Trevor continua să o pună pe Envy în situații dificile. Ea făcuse o alegere, iar Trevor trebuia să se resemneze cu acest lucru pentru a nu fi rănit.
− De fapt, a venit să mă vadă, spuse Cad cât putu de calm. Întorcându-se spre sora lui, i-a luat mâna în a lui și a tras-o ușor în timp ce privea peste umăr la Devon. − Dacă nu vă deranjează, aș dori o convorbire privată.
În secunda în care Devon a lăsat-o să plece, Chad a tras-o înăuntru și a închis ușa. De fapt, a trebuit să se abțină să blocheze încuietoarea. De fapt, după ceea ce tocmai văzuse în curte, o încuietoare nu ar fi fost bună la nimic.
− Ești sigură că nu vei rămâne aici încă o noapte? Pentru sănătatea mea mintală? s-a rugat el, deși știa că pierduse controlul cu ceva timp în urmă.
Envy și-a înfășurat brațele în jurul fratelui său și i-a dat îmbrățișarea de care avea nevoie, apoi a făcut un pas înapoi să-l privească: − Nu pot. Ai văzut ce s-a întâmplat la biserică în seara asta. Toată lumea s-a împrăștiat, așa că Warren încearcă să organizeze o întâlnire dimineață la prima oră.
Ea se uită înapoi la ușă, dar avu altă idee. − În plus, să fiu acum cu ei este probabil cel mai sigur loc. De fapt, te sun și-ți spun la ce oră să vii la întâlnire și dacă se ține la Moon Dance sau la Night Light. Vreau să-mi faci o favoare. Adu-l pe Trevor și pe băiatul cu flăcările la întâlnire, pentru că dacă ceea ce am auzit este adevărat... vom avea nevoie de tot ajutorul pe care îl putem obține.
− Vampiri? a întrebat din nou Chad când intră în modul polițist frecându-și partea din spate a gâtului, unde firele de păr mici au decis să stea permanent ridicate.
Envy dădu din cap, se încruntă, apoi clătină din cap: − Da, vampiri, dar avem un demon în libertate și...
Chad se întinse și o apucă de brațe: − Un demon? Nimeni n-a spus nimic despre demoni!
Envy trase aer în piept apoi dădu din cap, în speranța că ceea ce era pe punctul de a spune îl va face să se simtă mai bine: − Da, un demon. Vestea bună este că avem doi îngeri de partea noastră. Ea afișă un zâmbet slab, sperând că nu va leșina.
− Îngeri? Chad a lăsat-o să plece și s-a lăsat tare pe perete, − Dumnezeule mare.
− Exact, Envy dădu din cap văzându-l cum își trece degetele prin păr, de parcă s-ar fi abținut să-l smulgă. − Acum înțelege-te cu Trevor. Poți face asta pentru mine? Adu-l pe el și pe Zackary la întâlnirea de mâine. Și-a mușcat buza de jos, fără să vrea să facă altă scenă. − În schimb, nu îmi iau lucrurile în seara asta... dacă asta te va face să te simți mai bine.
Chad a dat din cap și zâmbi ușor − Bine.
Deschise ușa ca să iasă, dar amândoi s-au oprit când l-au văzut pe Zackary în picioare între cei doi bărbați, cu o palmă în flăcări, îndreptată spre cei doi.
− Să plecăm dragă, spuse Envy și se repezi prin ușă afara, apucându-l pe Devon de mână, mergând drept spre mașina lui.
Trevor a vrut să-i urmeze, dar Zackary l-a oprit, − Stai așa, iubărețule. Trebuie să ne ocupăm mai întâi de frate.
− Hai să intrăm să vă fac niște cafea, s-a oferit Chad, cu un suspin recunoscător, văzând că Trevor s-a întors furios și a intrat în casă cu pata pusă. El a dat din cap pe când Zackary l-a urmat pe Trevor, apoi închise ușa, întrebându-se de ce naiba se înhăitase cu el.
După ce mașina de cafea porni, Chad se întoarse spre cei doi oaspeți. Acum, avea mai multe întrebări decât răspunsuri și asta nu-l ajuta cu nimic. − Ce zicea Envy despre un demon în libertate? A mai zis că Warren îi cheamă pe toți împreună, mâine, pentru o întâlnire să discute despre ceea ce s-a întâmplat în seara asta și vrea ca noi trei să fim acolo.
Trevor nu putea să-și ascundă un zâmbet fin care-i juca pe buze. Envy a vrut ca el să fie implicat... a vrut să-l țină aproape. Nu putea să o învinovățească. La felul în care o proteja Devon, nu putea fi în totală siguranță. Știind că ea avea nevoie de el, a făcut ca cea mai mare parte a furiei sale să se înăbușe până la urmă.
− Am fi spart mica petrecere oricum. El aruncă o privire spre Zackary, care confirmă declarația. A zâmbit din nou, realizând că o va vedea iarăși pe Envy în câteva ore. − Cred că e timpul să-ți spun ce se întâmplă.
La interior, nu era mulțumit de modul în care își folosea poziția pentru a se apropia din nou de Envy. De asemenea, era foarte conștient de felul cum arăta chestia asta din afară. Devon va presupune că o folosește din nou pe Envy, dar ăsta era cel mai îndepărtat lucru de adevăr. Dar apoi, nu era mai presus de faptul că se folosea de fratele ei ca să se apropie de ea și să-și facă munca în același timp. Devon ar trebui să afle că totul era corect în dragoste și război... și că cel mai bun shifter trebuie să câștige.
− Sunt numai urechi, bombăni Chad și își încrucișă brațele peste piept pentru a atrage atenția lui Trevor de oriunde ar fi fost. Nu se gândise niciodată la el însuși ca la un psiholog, dar făcea o treabă destul de bună în a-l citi pe Trevor în acest moment.
− Nu știm prea multe despre demon, doar că a fost prins acolo timp de mai multe secole. Existența lui precedă tot ce avem în dosar la P.I.T. dar căutăm încă indicii, a început Zackary sperând că Trevor îl va ajuta.
− Deci știai că un demon era întemnițat sub cimitir, de cine știe cât timp și nu ai făcut nimic?
Trevor ridică o sprânceană: − Ce te-ai fi așteptat să facem în legătură cu asta? Să-l ajutăm să se elibereze? A fost prins acolo și nici nu știm cum naiba un căzut și un vampir au reușit să rupă vraja.
− Căzut? întrebă Cad. − Vrei să spui unul dintre îngerii despre care mi-a spus Envy?
Zachary dădu din cap: − Da, am știut despre ei de foarte mult timp. Știm că mai sunt și alții, dar nu-i puteam localiza nicăieri și, aparent, cei doi căzuți din oraș nici măcar nu știau despre existența celuilalt prins în cavernă până când cineva a coborât acolo.
− Avem și pe cineva care știe cum să se ocupe de demoni, zise Trevor. − Cu puțin noroc, o să-și dea seama când o să sunăm.
− Nu este prea târziu să te retragi, i-a spus Zachary lui Chad. – Rostește cuvântul și-ți vom șterge memoria despre tot ce s-a întâmplat.
Chad se încruntă și începu să toarne cafea pentru toți trei. El a fost toată viața polițist pentru că voia să facă ceva. De mai multe ori a simțit că nu face destul. Se găsea întotdeauna un alt dealer de droguri, încă un ucigaș, încă o încălcare a traficului... nu prea părea să merite uneori. Dar ceea ce făceau Trevor și Zachary era altceva... ceva diferit, ceva ce Chad și-a dorit mereu să facă.
Luând o înghițitură lungă din cafeaua lui, își lăsă ceașca jos și dădu din cap. – Mă bag.
*****
Angelica s-a gândit că telefoanele erau mai rele decât demonii când al ei a început să sune la trei dimineața. Privind apelantul, își strânse ochii și apucă receptorul. Întorcându-l, își dădu părul întunecat la o parte și îl așeză la ureche.
− Dacă nu-i sfârșitul lumii, mările nu s-au înroșit, cele șapte ciume ale Egiptului nu s-au întors sau dacă nu ai murit, ar fi bine să ai o foarte bună explicație de ce mă trezești, a mormăit ea.
− Of, haide Boo... așa vorbești tu cu ursulețul tău Zachy?
Angelica închise și își aruncă capul înapoi pe pernă. Tocmai s-a cufundat din nou în somn pe când telefonul sună din nou. Fără a se uita la telefon, l-a pornit și a vorbit din nou.
− Te prind eu, Zachary, murmură ea. Pe tine și pe câinele tău.
− Of, amintiri din vrăjitorul din Oz, zâmbi Zachary, iar Angelica zâmbi în secret, bucurându-se că el nu o putea vedea.
− Ce vrei? zise ea ridicându-se și dându-și părul de pe față.
− Avem unul foarte urât pentru tine, îl cheamă Misery, zise Zachary.
Angelica s-a ridicat din pat și a aprins becul. − Cat de mare?
− Nu sunt sigur, dar cred că de nivelul șapte. El a zâmbit în telefon știind că-i va atrage atenția... și chiar îi plăcea să-i atragă atenția lui Boo.
Angelica ieși în sufragerie și porni laptopul. A scris câteva lucruri și s-a încruntat.
− Nivelul șapte? Ești sigur? întrebă ea. Orice peste un nivel cinci era foarte periculos și foarte rar.
− E doar o presupunere, răspunse Zachary. − A reușit să-l prindă pe unul dintre cei doi căzuți pe care îi urmăream și, probabil, ca era un alt căzut acolo cu el de multă vreme. Din moment ce ei sunt considerați de nivelul șapte, atunci presupun că oricine suficient de puternic pentru a prinde unul este egal cu el ca nivel.
Angelica căuta în baza ei de date. Peste trei sferturi din ea a fost obținută ilegal din seifurile Vaticanului, dar nimeni nu se putea contrazice cu rezultatele ei. Faptul că a fost descoperit un demon de nivel șapte în Los Angeles era un motiv mai mult decât suficient pentru a o trezi nu doar pe ea, dar și pe restul echipajului P.I.T.
Fiecare demon este încadrat într-o clasă de la unu la zece, nivelul zece fiind echivalentul lui Satan însuși. Nu ar fi vrut să se întâlnească cu cineva care poseda atâta magie pentru a putea închide un demon de nivel șapte... ar fi nevoie de tunetul lui Dumnezeu ca să faci așa ceva.
− Nu găsesc niciun demon numit Misery în zona Los Angeles, spuse ea după câteva minute. − Lasă-mă să-mi cuplez hard-ul extern și să arunc o privire la fișierele alea.
L-a auzit pe Zachary vorbind cu cineva pe fundal și și-a dat seama că era Trevor până când a auzit o altă voce care se alătură conversației.
− Cu cine vorbești? întrebă ea curioasă.
− Cel mai nou membru al echipei noastre, Chad, răspunse Zachary. − E un polițist local care știe prea mult, așa că l-am adus pentru a proteja populația, iar prin populație vreau să zic ceilalți idioți cu care lucrează.
Angelica se hlizi: − Probabil că ceilalți sunt mai slăbuți.
− Nu cu mult, spuse Zachary.
− Bine, spuse Angelica. – L-am conectat, să aruncăm o privire și să vedem ce avem aici.
− Vrei să spui că nu știi? întrebă Zachary cu surprindere.
Angelica oftă: − Știi cum sunt. Aș fi în stare să-mi uit capul dacă n-ar fi fost lipit de corp. Am avut ocazia să explorez doar o fracțiune din lucrurile astea.
− Da, le-ai descărcat într-o mare viteză, zise Zachary și oftă. − Vremuri bune, vremuri bune!
Angelica a accesat hard disk-ul, a scris un cuvânt în spațiul de căutare și a apăsat pe Enter.
− Văd că nu v-ați comportat prea frumos! zise ea sprijinindu-se pe canapea în timp ce computerul își făcea treaba.
− Nu, nu, a râs Zachary. − Nu mă poți duce cu tine peste tot, îți amintești?
Angelica zâmbi amintindu-și cum doar cu câteva luni în urmă, au mers la o gală mare să urmărească un vârcolac de patru ani care se pierduse și care nu era foarte mulțumit de asta. Până la sfârșitul nopții, Zachary și-a pierdut pantalonii, pentru că vârcolacul s-a transformat în timpul unui acces de furie a copilului și i-a făcut bucăți.
Partea cea mai amuzantă a fost că Zackary nu a spus nimic, doar și i-a scos și a mers doar în lenjerie intimă, smoching și cămașă. Angelica nu s-a putut decide dacă să fie jenată sau să râdă în hohote. Văzându-i picioarele cu șosete până la genunchi și pantofi de seară, aproape că murea de râs pe când mai multe dintre tinerele doamne dorind să danseze cu el au făcut cerc jurul lui.
Laptopul ei a făcut bip și ea s-a așezat să privească ce găsise căutarea.
− Ai găsit ceva? Întrebă Zachary.
Angelica deschise câteva dintre fișierele care aveau cuvântul Misery și începu să citească. Când a citit, țigara i-a alunecat dintre degete și a aterizat pe picior.
− Au, la naiba!, Blestemă ea și-și luă țigara înapoi, stingând-o repede.
− Totul e în regulă? Zackary se încruntă îngrijorat și ridică o mână când Trevor dori să știe ce se întâmplă.
Angelica a citit informațiile din nou doar pentru a fi sigură. − Prind următorul zbor, îl informă ea înainte de lua telefonul de la ureche. Ea a închis peste întrebările lui Zachary și s-a uitat înapoi la ecran. Nu era ceea ce citea, ce o făcuse atât de sigură de pericol... ci că șeful de la PIT îi blocase într-o oarecare măsură o parte din fișier.
Dacă Storm ținea secrete... atunci ar fi vrut să știe și ea de ce.

Capitolul 2
Anthony bătea ritmul neliniștit pe podeaua de marmură a biroului. Își trecuse mâna prin părul întunecat, cu frustrare și furie. Știa că și-a pierdut controlul atunci când l-a ucis pe Arthur și acum și-a pierdut cumpătul când a legat-o pe Jewel de el ca parteneră... nu că asta îl va opri.
Ar fi vrut ca situația să rămână calmă... dar când Arthur îl aduse pe tatăl lui Anthony, vârcolacul din el s-a declanșat. De-acum va fi forțat să folosească o constrângere de altă natură pentru mireasa lui fugară. Singura lui problemă era că va trebui să o găsească mai întâi.
Cineva a bătut la ușă și Anthony s-a oprit din ritm suficient ca să-și îndrepte părul și hainele. El era un alfa, și asta venea cu o anumită prestanță.
− Intră, strigă el cu glas rece.
Ușa se deschise și unul dintre lupi intră, închizând ușa în spatele lui.
− Ce ai găsit? întrebă Anthony.
Membrul haitei părea foarte nervos și și-a dres glasul. − Am rămas în spatele lui așa cum mi-ați ordonat să văd dacă preotul s-a întors la biserică. Nu eram acolo de mult timp când tot iadul a izbucnit la biserică și în cimitirul din spatele ei. Oamenii apăreau din dreapta și din stânga, majoritatea venind din nicăieri. Se opri și înghiți nervos înainte de a adăuga: − Atunci am observat că Jewel era cu ei.
− Unde e ea? întrebă Anthony, în timp ce micșora distanța dintre ei cu pași rapizi. − De ce nu ai adus-o cu tine?
Lupul s-a retras cu panică în ochi, știind că aducerea unei vești rele la cunoștința lui alfa nu era niciodată un lucru bun. − N-am putut, tremură el.
Mâna lui Anthony a țâșnit brusc și-l apucă pe subordonat de gât, ridicându-l în aer. − Ești un vârcolac. De ce nu ai luat-o pur și simplu?
− Era înconjurată de alți shifteri... prea mulți, explică lupul, ridicându-și mâinile pentru a încerca să atenueze o parte din presiunea din jurul lui.
Mâna lui Anthony se strânse și ochii i se schimbară într-o culoare aurie înfiorătoare. Fratele său s-a întors în sfârșit din Italia, era sigur de asta. − Te-am învățat sau nu cum să te lupți cu altă haită? Fratele meu nu se poate măsura cu tine. Era o minciună. Lupul acesta ar fi acum într-un șanț undeva, dacă ar fi îndrăznit să lupte cu Andreas Valachi.
− Nuuuuuu luuuuuupi, zise răgușit lupul în timp ce încerca să respire.
Anthony își întoarse atenția spre omul pe care-l strângea și-și îndepărtă mâna, văzând că aproape îl ucisese. − Dar cine? a întrebat el cu o furie abia reținută în vocea lui.
Lupul zăcea pe burtă, la podea, încercând să-și recapete respirația. Se ridică în mâini și în genunchi, înainte de a-și lăsa fruntea pe podeaua de marmură rece. Își dezveli spatele gâtului, în semn de supunere dorind să fugă oricând ar avea o șansă.
− Pisicile... am mirosit pisici, a spus el după câteva secunde, − Pantere și jaguari... mulți ca ei. El își ridică capul și văzu cum ochii lui Anthony se îngustau amenințător. Rapid adăugă: − Era o panteră care o proteja la fiecare pas. Locul colcăia și de vampiri. O parte din biserică a explodat, apoi a apărut o mașină de poliție.
Anthony stătea acolo încercând să-și stăpânească mânia în creștere. Cu toate acestea, cu cât stătea mai mult acolo, cu atât devenea mai supărat. Planul său de a-și recupera partenera fugară a eșuat în mod repetat fie din cauza acțiunilor sale fie din cauza acțiunilor subordonaților săi ignoranți.
El îi făcu un semn gărzilor să se apropie. − Duceți-l la subsol unde poate să se gândească la fapta lui.
Lupul se ridică în genunchi cu o expresie plină de rugăminți pe față. A auzit povești despre subsol și ce conținea acesta. Unii dintre vârcolacii care au supraviețuit torturii aveau încă cicatrici pe corpul lor pentru a le aduce aminte de asta. Se văită jalnic când a fost prins de brațe de gărzi și a fost ridicat în picioare.
Gărzile nu s-au uitat la fața lui și nici i-au spus nimic liniștitor sau jignitor. Dacă ar fi fost după ei, l-ar fi lăsat să fugă. Pentru ei, domnișoara Jewel avea toate motivele să fugă de șeful lor alfa. Era nefericită și, în ciuda celor mai bune încercări ale lui Anthony, nu l-ar fi iubit niciodată. Să trăiască așa, bazându-se pe nenorocirea altora, nu era adevărata cale a vârcolacilor... era calea bandelor de nelegiuiți.
La un moment dat, ei protejaseră omenirea de răul care amenința să o cuprindă. Acum, cu excepția câtorva triburi situate în Statele Unite și în străinătate, erau toți răi. Nu era de mirare că oamenii făceau filme în care erau descriși ca niște câini turbați care provocau moarte și distrugere.
Anthony urmări gărzile până la subsol și rânji când tânărul vârcolac se smiorcăia liniștit. Pivnița conacului a fost transformată într-o mare cameră subterană de tortură, care acoperea vreo mie de metri pătrați. Lanțurile atârnau de peretele opus, cu cătușe atașate pentru a ține o persoană în poziție verticală lipită de piatra rece.
În partea dreaptă era o masă acoperită cu biciuri și cravașe de călărie de diferite dimensiuni. Într-un focar în care ardea focul erau câteva fiare de înfierat care erau folosite pentru marcat animalele, și pe care Anthony le folosise rar. În cele din urmă, pe peretele din fața acestuia se afla un rând de celule care adăposteau câțiva ocupanți.
Câțiva vârcolaci se mișcau prin umbre, pregătind mai multe dispozitive pentru un invitat special pe care Anthony fusese destul de norocos să-l găsească cu câteva săptămâni în urmă. S-au oprit și au privit cu curiozitate când alfa a intrat în cameră cu paznicii lui și cu un nou lup de disciplinat.
Anthony se opri în timp ce gardienii au încătușat lupul pe perete și s-au dat la o parte când au terminat.
− Ce vrei să facem, domnule Anthony? întrebă cel mai bătrân vârcolac.
− Vreau să te asiguri că-l înveți o lecție, Boris, răspunse Anthony. – N-a reușit să-mi aducă înapoi mireasa și trebuie să învețe că eșecurile nu sunt tolerate.
Boris se uită la băiat și oftă în interior. − E doar un băiat.
− Atunci va învăța de tânăr, răsună fără emoții vocea lui Anthony.
Boris ridică o mână plină de cicatrici și le făcu semn celor doi vârcolaci. S-au apropiat și au rupt cămașa de pe spatele tânărului lup. Boris ridică un bici cu nouă cozi și-l pocni în aer. Lupul încătușat tremură făcându-l pe Anthony să rânjească.
Boris se așeză la aproximativ doi metri în spatele celui tânăr și-l plezni cu biciul. Tânărul lup țipă la mușcătura biciului de pe spate. Țipătul continua, în timp ce Boris lovească mai departe pielea până acum neatinsă. În cele din urmă, el s-a oprit și un alt vârcolac a pășit înainte cu un vas mare cu sare. Mai multe strigăte agonizante au urmat atunci când sarea a fost aruncată peste rănile sângerânde.
Tânărul lup se prăvăli pe perete, crezând că tortura s-a terminat, doar pentru a țipa din nou când bătaia a început iarăși... dar de data aceasta s-au mai alăturat două bice.
Anthony își ridică mâna dreaptă, ca să poată privi mai bine și se încruntă când văzu că va trebui să-și tundă unghiile din nou. Ridică din umeri, se întoarse de la bătaie și se apropie de celula mai îndepărtată de tot ce se afla la capătul celălalt al subsolului. Un zâmbet îi apăru pe față când lanțurile grele au zăngănit.
Omul dinăuntru sări dintr-o dată în picioare și se întinse în legături încercând să ajungă la Anthony.
Starea de rău a lui Anthony se evaporă dintr-o dată, văzându-l pe bărbatul din interior. Zâmbetul lui s-a mărit, gândindu-se la o modalitate de a o aduce pe Jewel în brațe sale și departe de pantera la care ea a căutat adăpost.
− Mă bucur că te-am împușcat doar o dată Micah... Poate că te voi mai folosi la ceva.
*****
Tabatha se uită în jurul apartamentului pe care îl împărțea cu Kriss și se cutremură. De obicei nu o deranja să fie singură, dar din multe motive, în seara asta îi era foarte greu. Se uita pe fereastră de fiecare dată când auzea un zgomot gândindu-se că poate Kriss s-a întors. Se gândise că era bine când Envy și Devon au lăsat-o acasă în drumul lor spre Chad, dar acum și-a dat seama cât de mult avea nevoie de companie.
Envy o întrebase dacă ar fi vrut să meargă cu ei în cazul în care Envy ar fi avut nevoie de un efort de echipă pentru a-și convinge fratele. Dar Tabby crezuse că poate că Kriss a venit deja acasă și dorea să-l întrebe ce s-a întâmplat, așa că o refuzase... acum își dorea să nu o fi făcut.
Gândurile la Kriss au dus-o cu gândul la Dean și cum a reacționat la biserică. Putea să-i vadă încă privirea când el îl văzuse pe Kane.
Tabatha își clătină capul în momentul în care imaginea lui Kane i se strecură în minte, ea încercând degeaba să nu se gândească la el. Văzându-l cum zăcea acolo muribund rupsese ceva adânc din inima ei. Ea nu a înțeles de ce, dar gândul la el murind a făcut-o să vrea să se ghemuiască ca într-o minge.
− Vino-ți în fire, șopti ea pentru a rupe tăcerea. – Tu ai nevoie de distracție.
Ridicând telefonul, ea a decis să-l apeleze pe Jason la serviciu pentru a afla noutăți și a vedea dacă s-a mai întâmplat ceva neobișnuit, de când Kriss a zburat cu ea până în Florida.
Telefonul a sunat de trei ori înainte de a fi ridicat.
− Ocolul silvic, ofițer Fox la aparat, a recitat o voce sexy.
− Hei, Jason, sunt Tabby, zâmbi ea pentru prima dată de când a intrat pe ușa din față.
− Tabby? strigă Jason iar ea auzi ceva răsturnându-se, poate scaunul, pentru că de obicei el îl înclina pe spate într-un unghi periculos pe două picioare. − Unde naiba ai fost?
− Kriss ne-a răpit un pic pe mine și pe Envy și am fost în Florida pentru câteva zile, a răspuns Tabby. − Tocmai am ajuns acasă și m-am gândit să sun să văd ce am pierdut.
Jason a oftat: − În afară de lucrurile normale ciudate, nu ai ratat prea mult. Singurul lucru interesant care s-a întâmplat este că în noaptea trecută am primit un telefon de la un nebun.
Tabby zâmbi și se așeză pe canapea. – Spune-mi!
− Jacob și cu mine stăteam pe-aici, era o noapte lentă și telefonul a sunat. Am ridicat receptorul și tipul acesta vorbea despre cum vede un jaguar urmărind o panteră prin centrul orașului, cu un telefon mobil legat de unul din picioare.
Tabatha nu s-a putut abține și a început să râdă. Dacă ar fi fost în locul lui Jason cu câteva săptămâni în urmă, ar fi crezut același lucru. – La naiba, exclamă ea.
− Pe bune, spuse Jason cu un chicotit. − Jacob și cu mine am pus pariuri că o să fie niște mesaje pe telefon când o să găsim creatura.
− Ești sigur că nu bei nici una dintre specialitățile lui Kat? întrebă ea în timp ce râdea.
− Nu beau la locul de muncă! Exclamă Jason, iar Tabatha auzi râsul lui Jacob în fundal. − Când te întorci la muncă?
Tabatha ridică din umeri: − Nu știu încă. Am nevoie de mai multe zile și încă mai am câteva zile de concediu de făcut.
− Foarte tare, dar ne e dor tine. Nu este același lucru fără o față frumoasă care luminează locul. Tot ce mi-a rămas e Iacob și nu prea am la ce să văd la el.
− Și mie mi-e dor de voi, a spus Tabatha sinceră. − Ne vom întâlni în următoarele câteva zile.
Jason tăcu un moment și Tabatha știu instinctiv ce se întâmplă. − Cum e Envy?
− Și ea face bine. Ca și mine, are nevoie doar de câteva zile. − Și-a mușcat buza de jos în timp ce au trecut câteva secunde de tăcere.
− E adevărat? întrebă Jason.
− Ce să fie? a întrebat Tabatha încercând să sune neștiutoare.
− Envy iese într-adevăr cu Devon Santos? Monturile degetelor lui Jason s-au albit ținând telefonul puțin mai strâns.
Tabatha oftă, știind că o să-l rănească pe Jason foarte tare, dar într-o oarecare măsură era parțial vina lui. Cineva atât de drăguț nu ar trebui să fie atât de aprins de o singură fată care se gândea la el doar ca la cel mai bun prieten și frate.
− Da, e adevărat, spuse încetișor Tabatha. Știu că n-a vrut să te rănească. Te iubește... știi doar.
Jason expiră încet iar Tabathei îi păru rău pentru el. I-a făcut curte lui Envy atât de mult, fiind singura fată la care a privit vreodată. Acum era departe de el, iar Tabatha n-a vrut să-i spună. Era treaba lui Envy.
− Știu că nu mă iubește, spuse Jason după un minut. Cred că ar fi trebuit să-mi dau seama pentru că ea nici măcar nu a observat că flirtez cu ea.
− A observat, Jason, spuse Tabatha. − Credea doar că asta va afecta prietenia voastră.
Jason mormăi: − Da, cred că da, dar nu poți să dai vina pe un tip care visează, nu?
− Pot da vina pe tine pentru multe lucruri, l-a auzit Tabatha pe Jacob spunând în fundal.
− Taci dracu' din gură, a mârâit Jason prietenește și Tabatha auzi picioarele scaunului trântindu-se în poziția corectă. − Tabatha, te sun mai târziu. Copilul ăsta s-a decis să înceapă să arunce cu ghemotoace de hârtie în mine.
Tabatha chicoti și încuviință din cap: − Bine, o să vorbim mai târziu.
A închis telefonul și a stat acolo o clipă înainte de a pune telefonul în încărcător. Privind din nou prin apartament, nu mai părea atât de singură acum. Jason avea nevoie de prietenia ei acum mai mult ca niciodată și faptul ăsta o ajuta să se simtă mai bine.
Stând în picioare și întinzându-și brațele peste cap, se îndreptă prin hol spre camera ei. Ea s-a dezbrăcat și a luat o pereche de pantaloni scurți băiețești și un tricou fără mâneci, apoi s-a scufundat în patul ei rece și familiar.
De data aceasta, nu a mai încercat să oprească derularea scenei din mintea ei în timp ce adormea ușor. La urma urmei, avea nevoie să o descifreze și nu va dispărea până nu o va face... de ce să se împotrivească? S-a scufundat în întunericul somnului, încă privind peste biserică și în ochii lui Kane.
*****
Jewel străbătu lungimea dormitorului lui Steven. Brațele ei erau încrucișate peste piept și ea își mușca unghiile, ceea ce nu mai făcuse de când era copil.
− E numai vina mea, spuse ea încet, încercând să alunge cu un clipit imaginea tatălui ei crucificat deasupra altarului aceleiași biserici unde a slujit cea mai mare parte a vieții sale. De câte ori s-a rugat chiar acolo jos unde a murit? Știa că Anthony era un ciudat, dar asta era sadism.
Steven o privi pe femeie cum pășește înainte și înapoi și putea chiar să-i vadă buzele care se mișcau fără zgomot, în timp ce ea se certa în mintea ei. Își întinse o mână și o așeză pe brațul ei în liniște, încercând să o calmeze. − Jewel, nu e vina ta.
Strânse din ochi văzând mâna, apoi se uită la el. − În parte, ai dreptate. E la fel de mult vina ta pe cât e a mea. Și acum, că tata e mort, nu mai trebuie să mă căsătoresc cu Anthony și cu siguranță nu trebuie să rămân căsătorită cu tine.
Jewel s-a întors de la el, așa că mâna lui căzu. Ultimul lucru de care avea nevoie acum era să fie iertată de păcatele ei... era vinovată ca dracu'. Îi dăduse lui Anthony cuiele să-i răstignească propriul tată.
Steven nu a recunoscut asta, dar cuvintele ei l-au lovit profund. El a răspuns în singurul mod posibil în acest moment, pe când era evident că ea nu voia să audă cuvinte de bunătate sau de încurajare.
− Chiar crezi că Anthony nu va mai veni după tine doar pentru că ți-a ucis tatăl? Strigă Steven. Știa că are dreptate dar și că ea nu va asculta nici o vorbă.
− Mi-a ucis tatăl... dansam cu diavolul pentru că am vrut ca tata să fie în siguranță și în viață. Dacă Anthony îndrăznește să se mai apropie de mine acum, o să-i tai capul. Jewel se simțea atât de ciudat. Era ca și cum ar fi fost perfect calmă pe dinafară, dar tremurând ca varga în interior.
Ea plânse de ore întregi, dar furia o trezise în cele din urmă. A vărsat destule lacrimi. Acum era timpul să-și ia viața înapoi. Făcuse un plan pentru a-l prinde în capcană pe Anthony și se ruga ca Steven să aibă dreptate... că Anthony va veni după ea, pentru că va fi pregătită pentru el.
− Nu te pot lăsa să pleci, a anunțat-o Steven. Dacă nu o va proteja, atunci el ca partener... ar trebui să o facă pentru ea. Îi privi ochii roșii încercănați pe când se încrucișară cu ai lui.
− Atunci nu ești mai bun decât Anthony și te voi urî tot restul vieții mele, zise ea cu încăpățânare. Dorea ca Steven să se enerveze, să o arunce afară și să scape de ea. Dacă va face asta... atunci poate că Anthony nu l-ar ucide așa cum a l-a ucis pe tatăl ei. Nu dorea să fie de vină pentru o altă moarte oribilă doar dacă ar fi fost a lui Anthony... Și-ar fi asumat cu bucurie vina pentru asta.
Steven o privi o clipă, apoi deschise ușa și se dădu la o parte. – Du-te atunci. Mă ofer să-ți salvez fundu’ dar tu vrei să te arunci așa cu capu’ înainte? Hai să vedem cât de departe ajungi împotriva a ceva despre care nu ai nici cea mai mică idee cum să-l omori. Steven zâmbi cu răutate la ea: − Poate îți dai seama, că filmele nu sunt altceva decât o grămadă de rahat.
− Bine că știai tu asta! Jewel îi strigă înapoi și făcu câțiva pași înainte. De ce mai încerca el să o salveze? Nu înțelegea că ea îl va duce la moarte?
Steven închise ochii și se uită în depărtare. − Da, știam... nu-i așa?, Răspunse el în bătaie de joc, apoi s-a uitat înapoi, pe când Jewel încerca să treacă pe lângă el. Panicat, Steven o prinse în jurul taliei și o trase aproape de el: − La naiba, așteaptă! cedă el.
Jewel se zbătu puțin așa că el a tras-o mai strâns la pieptul lui. − Dacă vrei să-l pedepsești, bine, dar nu o poți face singură. Lasă-ne să te ajutăm.
Jewel s-a împins în pieptul lui înclinându-se un pic înapoi ca să-l poată privi. − De ce? Ca să poți fi atârnat și tu de o cruce? Ea voia să strige, pe când această viziunea își făcu loc în mintea ei. − Nu vreau să se întâmple asta.
Nu era sigură ce simțea pentru Steven, dar gândul că el ar putea muri așa, o făcea să se simtă ca și cum ar fi fost înjunghiată în piept. − Dacă mă lași să mă duc acum, atunci el nu va avea nici un motiv să vină după tine. Ea îl apucă de partea din față a cămășii cu mâinile ei mici. − Vei fi în siguranță și... în viață.
− Va veni după mine oricum, îi spuse Steven, trecându-și degetul peste semnul pe care i-l făcuse pe gât. El a zâmbit ușor apoi a simțit cum ea tremura la atingerea lui. − Așa cum am spus, asta-i viața. Dacă te întorci la el și el va vedea acest semn, va veni după mine, indiferent de ceea ce faci sau ce spui.
Jewel se sprijini de trupul lui cald și solid și închise ochii. Simțea că furia i se micșorează fiind sigură în brațele lui și voia să bată din picioare de frustrare. Tristețea de a-și fi pierdut tatăl începea din nou să se așterne, dar de data asta nu plânse.
Steven o înconjură pe Jewel într-o îmbrățișare liniștitoare. Nu putea să o învinuiască pentru felul în care reacționa. Dacă Anthony tocmai i-ar fi omorât lui tatăl, atunci nici o forță din această lume sau din următoarea nu ar fi putut să-l rețină.
− Uite, ce zici de asta? a întrebat el îndepărtându-se de ea și înclinându-i fața spre el. − Ne întâlnim dimineață și toată lumea va fi acolo. Te vom ajuta să te gândești la ceva mai bun decât să te întorci la el. Oricum, cu noi vei avea o armată. Fără noi, te vei lupta cu o armată de vârcolaci și indiferent de ceea ce faci... Anthony te va avea. − El i-a mângâiat obrazul în timp ce îi căuta ochii: − Și nu vreau ca Anthony sa te aibă.
Jewel își coborî capul înapoi pe pieptul lui Steven și trase aer adânc în piept, tremurând. El avea dreptate. Nu dorea să fie nicidecum pe lângă acel monstru după ceea ce făcuse. Își apăsă urechea spre pieptul lui Steven, ascultându-i bătăile inimii puternice și constante. De câte ori a salvato de vampiri, de Anthony și acum chiar de însăși nebunia ei?
− Vrei să mă ții în brațe în seara asta? Jewel șopti știind că dacă el îi va da drumul, ororile ultimelor două ore se vor întoarce să o bântuie. Se uită în sus la el iar privirea lui părea liniștitoare. Buzele ei s-au despărțit cu mirare, pe când un val de căldură a erupt din mijlocul corpului ei.
Cum făcea el să-i liniștească furia dar și să o facă să se simtă ca și cum ar fi luat foc în același timp? Ea își mută privirea repede, ca el să nu poată vedea confuzia pe chipul ei.
Fără să răspundă, Steven o ridică în brațe, lovi ușa cu piciorul, se întoarse în cameră și o așeză pe marginea patului. Trăgându-și pantofii, a scăpat repede de ei și s-a așezat lângă ea. Auzea ritmul crescut al respirației lui Jewel, pe când o trase înspre el, ca să-și curbeze corpul în jurul ei. Îi va lua ceva timp... dar să fie blestemat dacă o va lăsa pe Jewel atât de ușor.

Capitolul 3
Kriss intră în apartamentul pe care îl împărțea cu Tabatha și încuie ușa în urma lui. Îl căutase pe Dean în sus și jos și nu găsise nici o urmă de el sau de demonul pe care el îl urmărea.
Știa un lucru despre neamul lor, că dacă doreau să se ascundă, știau să dispară și să nu lase nici o urmă. Putea să simtă demonul peste tot, deși nu l-a văzut niciodată. Abia după ce a fost eliberat, el și-a dat seama că a fost întotdeauna capabil să-i simtă prezența. Putea încă să simtă intenția meschină a acelei personalități întunecate chiar și în interiorul casei sale... iar chestia asta nu-i făcea bine la stomac.
Trecând prin apartamentul întunecat, Kriss se întoarse înapoi la dormitorul Tabathei și zâmbi văzându-i fața nevinovată visând adormită pe pat. Era ghemuită ca un pisoi în jurul animăluțului de pluș preferat,... un câine Yorkie, cu limba scoasă. Animalul de pluș era singura rămășiță din copilăria pierdută. Cu câțiva ani în urmă, a reușit în cele din urmă s-o facă să-i povestească despre Scrappy și cum a dispărut acest câine când a plecat în vacanță cu părinții ei ultima oară.
Kriss oftă și se culcă în pat lângă ea, încovrigându-se în jurul ei ca o pătură de siguranță. Imediat ce a făcut asta, Tabatha se cuibări înapoi înspre el.
− L-ai găsit pe Dean? întrebă ea încet.
*****
Kane reușise să scape; bucuros că Warren îl deviase pe Michael suficient de mult pentru a putea face asta. Orice au făcut Michael și Dean pentru a repara ce i-a făcut Misery, i-a dat aripi de parcă luase mama adrenalinei. Era agitat și nu avea de gând să aștepte să-i treacă stând în biroul lui Warren, amintindu-și de demonul care suge sufletele, care avea să-i aducă durere în coșmaruri pentru o vreme.
El a aruncat o privire spre întunericul copleșitor din cer și știa că primele dâre ale zorilor nu erau departe. Vrând să fie departe de inima orașului, el a alergat pe străzi atât de repede încât dacă cineva l-ar fi urmărit, nu l-ar fi observat printre ei. Partea urâtă era faptul că acum se afla la kilometri distanță de casa lui Michael.
Voia să-l vadă pe Scrappy și se întinse cu câinele pe canapea cu o sticlă de vin bun, cu un castron de popcorn de mari dimensiuni și... un film dezastruos? Kane clătină din cap... la ce naiba se gândea? Scrappy va alege cel mai probabil filmul, care poate fi sau nu un lucru rău în acest moment. Le plăceau la amândoi filmele în care animalele vorbeau.
Kane încetini și luă aminte la împrejurimi pe când își dădu seama că ceva îl atrase în această direcție. La început a crezut că Misery îl atrase aici. El și-a clătinat din nou capul și a respins ideea pe când imaginea cu Tabatha la biserică i-a fulgerat prin minte. Putea să-i simtă prezența și, pentru prima dată în toată noaptea asta, Kane a uitat de monștrii care mișunau sub pat și se îngrămădeau în dulap.
Tabatha era partenera lui de suflet și, acum că i-a luat sângele, conexiunea s-a amplificat. Singurul motiv pentru care nu a observat-o săptămâna trecută a fost că cei căzuți... zgârcitul de Kriss... o luase atât de departe de el. Începu să se întrebe dacă suferea de frica de despărțire.
Trecând prin această parte a orașului, s-a trezit acasă la ea în câteva minute. Aterizând tăcut pe acoperișul casei unui vecin, s-a așezat să o privească prin fereastra dormitorului. Privirea lui ascuțită observă felul în care părul ei era căzut pe pernă și cum buzele s-au deschis ușor, în timp ce respira adânc. El nu a cunoscut niciodată o astfel de pace așa cum avea chiar acum... uitându-se la ea cum doarme.
Kane se întreba cum arăta el prin ochii ei. Semăna cu ceilalți monștri pe care îi întâlnise sau pe care-i visase? Oare și-a dat ea seama cât de profunde erau emoțiile lui pentru ea?
Aproape că s-a ridicat de pe acoperiș, gata să meargă la ea, când o auzi strigând în mintea lui. Sunetul a venit din visurile ei, dar sunetul mental l-a făcut să se oprească, deoarece îi amintea de felul în care ea a strigat ca un copil cu atât de mulți ani în urmă. Până în prezent, tot ce făcuse el era să-i provoace durere... pentru ca ea să sângereze pentru el.
Kane se întoarse să plece când văzu deschizându-se ușa camerei Tabathei. Mușchii lui s-au tensionat gata să atace intrusul când l-a văzut pe căzut, Kriss, cum intră în dormitorul Tabathei și se târăște în pat cu ea. Kane își dădu seama că cel căzut era supărat, dar și-a simțit propria furie dinăuntrul lui când Kriss și-a pus brațul în jurul ei, ținând-o aproape așa cum doar un iubit o poate face.
El simți că i se zdruncină liniștea și în timp ce privea, și mai multă mânie creștea tare în el. Concentrându-se din greu, auzul său sensibil începu să capteze conversația șoptită. Se încruntă pentru o clipă când își dădu seama că puterea lui era mai mare decât înainte. El fu surprins și încruntarea lui s-a adâncit când le-a auzit bătăile inimii chiar și de la această distanță.
− Dean nu vrea să-l găsesc, oftă Kriss, întrebându-se dacă Dean îl urmărea pe demon sau dacă cel căzut era acolo cu el. Își dorea ca Dean să aștepte. Era ceva despre aura celuilalt căzut, despre care Kriss nu se încredințase complet. Spera în secret ca Dean să nu reușească să-i găsească pe niciunul dintre ei.
− Mă întreb ce s-a întâmplat, șopti Tabby, − Din ce spuneau Envy și Devon, Dean fusese prins acolo jos cea mai mare parte a zilei. Nu putu să se abțină să și-l imagineze pe Kane știind că a fost și el acolo cu demonul și aproape că nu i-a supraviețuit.
− Sigur o să-l întreb de îndată ce-l găsesc, răspunse Kriss incapabil să-și ascundă îngrijorarea din voce.
− Dean te iubește... nu va sta departe prea mult. − Tabatha și-a închis ochii sperând că avea dreptate de dragul lui Kriss.
− Culcă-te acum, îi șopti Kriss, sperând că ea avea dreptate iar Dean se va întoarce în curând. Nu văzuse cum arăta celălalt căzut, pentru că se mișca prea repede, dar îl simțise pentru o clipă, înainte ca aura demonului să-i înfrângă simțurile. Dacă doar senzația trecătoare îl bântuia, atunci își putea imagina prin ce trece Dean.
Cei căzuți erau atât de rari încât își tăiau respirația când erau aproape unul de altul. Cea mai multă lume credea că ei erau legendarii îngerii căzuți care fuseseră aruncați pe Pământ pentru a-l proteja... dar legendele sunt adesea doar jumătate de adevăruri modelate de poveștile oamenilor care își doresc un erou sau uneori, un dușman.
Cei căzuți au venit pe pământ dintr-o altă dimensiune... la fel ca demonii. Legendele au denumit acea dimensiune Rai, dar se înșelau.
Miturile au spus că ei distrug demonii... din nou era doar o jumătate de adevăr. Biblia spusese că cei căzuți s-au împerecheat cu frumoasele femei ale Pământului și au fost pedepsiți pentru asta... și acesta era cel mai apropiat de adevăr lucru pe care profeții l-au spus vreodată.
Motivul pentru care ceilalți căzuți s-au ferit să se împerecheze cu femeile pământului... se datora faptului că produsul acestor împerecheri era nașterea unui demon. Cei căzuți au creat demonii.
Când au apărut primii căzuți, erau mulți, dar pe măsură ce s-au născut demonii și au început să distrugă ceea ce iubeau cei căzuți, s-au întors împotriva propriilor copiii și s-au luptat. Numărul lor din ambele părți se micșorează, iar pecetea dintre dimensiuni se închide încet.
Unii dintre cei căzuți inițial dispăruseră, crezându-se că și-au pierdut viața în fața demonilor cărora de-au dat naștere. Majoritatea supraviețuitorilor au ales să se întoarcă acasă, pentru a nu fi tentați de seducția femeilor umane. Acei câțiva erau cei care i-au trimis pe tinerii războinici înapoi în această lume ca să-i supravegheze... și să protejeze oamenii de monștrii.
Nu era decât o singură regulă... nu se puteau împerechea cu femeile acestei lumi, ca nu cumva să le omoare. Un singur copil din adevărata rasă a fost pus în fiecare punct energetic al Pământului și doar câțiva dintre ei au supraviețuit atât de mult. Legendele au spus că sunt nemuritori... legendele erau greșite.
Cei căzuți nu erau nemuritori, doar că trăiau perioade foarte lungi de timp... viața lor se măsura în milenii. De asemenea, ei puteau fi uciși atât de oameni cât și de demoni... deși să reușească un om așa ceva era extrem de dificil.
Syn cunoștea adevăratele legende și le-a transmis și copiilor lui. Amintindu-și aceste lecții, Kane înțelese acum cât de mult o iubește Kriss pe Tabatha... suficient încât să nu o considere perechea lui... și suficient pentru a nu lăsa pe cineva despre care credea că nu e cu mult peste un demon să o aibă. Părea că nu era singurul ce ascundea secrete întunecate. Colțul buzelor lui Kane s-au mișcat cu înțeles zâmbind pe când se întoarse și se îndepărtă.
*****
Envy și Devon așteptau la bar, iar primii oameni începură să sosească la întâlnire. Ea și Kat erau ocupate să vorbească și să încerce să afle tot ce s-a întâmplat între timp iar Devon și Quinn s-au oprit și se uitau la ele nedumeriți.
− În ce limbă vorbesc acum? întrebă Devon.
− Nu există un nume pentru limba asta, a răspuns Quinn. − E un ritual feminin la care participă ele destul de regulat. Începe în mod nevinovat, dar, înainte să știm, cumpărăturile se dezlănțuie și noi rămânem blocați în afara cabinelor de probă ținând portofelele.
− Rămâi blocat și cu pungile în timp ce ele intră în magazinele de fete și cumpără lenjerie pe care nu ți se permite să o vezi până la aniversarea voastră, zise Nick cu un zâmbet.
Warren îl bătu cu mâna pe umăr pe Nick. − Ai încredere fratele meu, vei fi fericit cu acele pungi când îți va veni timpul.
O pereche de brațe se înfășurară prin spatele gâtului lui Warren și chipul lui Michael se strecură între ei. − Asta înseamnă că mă duci la cumpărături?
− Cum să nu, spuse Warren cu un rânjet. − Te duc la magazinul de sadici care îți place ție atât de mult.
Expresia lui Michael deveni visătoare. − O da, biciuri, lanțuri, bretele, cravașe de călărie... piele.
− Ce nai... se ridică Nick dintr-o dată și se îndepărtă de ei, făcându-l pe Devon să râdă zgomotos.
− Homofobule, murmură Devon.
− Taci! mormăi Nick: − fie sunt mincinoși experimentați, fie e deranjant de adevărat.
Ușa s-a deschis și Steven intră împreună cu Alicia și Jewel. Alicia s-a uitat prin dulapul ei și a găsit o frumoasă rochie de vară purpurie pe care Jewel o putea purta până când o să-și mai ia niște haine. Din fericire, aveau aproximativ aceeași mărime și înălțime, astfel că Jewel ar fi putut să se descurce pentru moment. Alicia îi spusese lui Steven că, până când îi va putea aduce lui Jewel mai multe haine, Jewel va putea să-și ia orice-și dorea din dulapul ei.
Steven se îndreptă imediat spre locul unde Quinn și Devon stăteau împreună cu Nick la o masă de bar chiar alături de zona de servire a lui Kat.
− Văd că nu am întârziat, zise Steven zâmbind în mintea lui când a văzut că Jewel zâmbea la Alicia. Își dădu seama că nu-i văzuse zâmbetul până acum și se simți imediat trist atunci când zâmbetul dispăru de pe buzele ei.
Warren se uită în jur: − De fapt, cred că toată lumea este aici.
− Nu prea, spuse Envy. − Îl mai așteptăm și pe Chad.
În acel moment, ușile s-au deschise și Chad intră cu Trevor și Zachary în spatele lui.
− Ce dracu face aici? întrebă Devon și se ridică în picioare.
− Chad e polițist, îi reaminti Envy. − Știe deja ceva din ceea ce se întâmplă și a văzut sfârșitul din ceea ce s-a întâmplat la cimitir. E deja implicat fie că-i place sau nu. În plus, a continuat ea, el va putea să-i țină deoparte pe ceilalți polițiști pentru o vreme.
− Nu mă refeream la fratele tău, zise Devon cu o voce periculoasă.
Kat a încuviințat din cap, văzând că Envy se pregătea și ea să-l înfrunte pe Trevor în mod greșit. Nu dorea să aibă loc o bătălie așa că părăsi barul pentru a se poza în calea lor.
− Trevor poate să rămână și el, spuse ferm și își încrucișă brațele peste piept. – De fapt... se înțelege bine cu ceilalți, a Kat a terminat făcându-i din ochi blondului care i-a răspuns cu un salut amical.
Quinn se ridică de pe scaun și se îndreptă spre Kat, punându-și brațul în jurul taliei ei, ca să o tragă mai aproape. − Va trebui să vă supraveghez... nu-i așa?, murmură el jucăuș, dar privirea din ochi lui spunea o poveste diferită.
− Putem să începem? întrebă Kane din umbră.
Toată lumea, cu excepția lui Michael, au sărit la auzul acestei voci. Fusese atât de tăcut, încât nimeni nu știa că el era acolo.
− Sunt de acord, spuse Warren. − Cred că toată lumea știe de ce suntem aici. Se uită la Chad, care dădu din cap pentru a arăta că a înțeles înainte să-și îndrepte privirea spre Trevor și Zachary. − Înainte să vedem ce s-a întâmplat la cimitir, am o întrebare pentru Trevor.
Trevor își strânse ochii: − Cum ar fi?
− Ce dracu ești tu? întrebă Devon întrerupându-l pe Warren.
− Sunt un shifter ca majoritatea celor de aici, răspunse Trevor.
Kane pufni în umbră, făcându-i pe toți să-l privească.
− Știi ceva despre el? îl întrebă Envy. Nu era ca și cum ar fi crezut orice cuvânt al lui Trevor... el deja dovedise ce mare mincinos era.
− S-ar putea, dar va trebui să vă purtați frumos cu mine dacă vreți să știți, spuse Kane cu vocea lui amuzată. Ar fi dat vina pe starea lui de spirit că s-a trezit pe partea cealaltă a patului, dar la naiba... el nu a dormit deloc.
Devon se ridică în picioare și îl ridică pe Kane în aer de reverele jachetei. − Cred că am terminat cu frumosul, a mârâit jaguarul.
Kane rânji în jos spre shifter: − O, îmi pare rău. I-am spus deja cățelului meu ce drăguț ai fost și părea atât de fericit să întâlnească un nou coleg de joacă. Amândoi știau cine ar fi pierdut dacă s-ar decide sa se ia la întrecere... și nu era pisica.
− Câinele tău? întrebă Jewel, cu ochii ei mirați la ideea unui lucru drăguț și pufos. Buza ei se răsuci la gândul că aveau un câine printre toate pisicile din cameră.
− E un iepuraș de pluș XXL, murmură Michael.
Warren și-a pișcat podul nasului, iar Quinn a trebuit să se abțină să nu râdă de cumnatul jaguar.
− Devon, pune-l pe Kane jos și treci înapoi pe scaun, spuse Warren. − Vom încheia mai târziu discuția despre Trevor.
Nick, Devon și Kat îl priveau pe Warren cu ochi mari. Dacă o persoana obișnuită nu-l cunoștea pe Warren, l-ar fi ratat. Warren era încântat de ideea unui nou shifter în zonă și voia să afle mai multe despre rasa necunoscută.
Devon îl așeză pe Kane în picioare și se deplasă apăsat spre scaunul de lângă Warren. Ușile s-au deschis și Kriss intră cu Tabatha prinsă de braț. Devon lăsă un zâmbet lent să-i destindă buzele privind spre vampirul blond. S-ar putea să nu-l poată pune pe Kane la locul lui, dar omul care tocmai a intrat ar putea și știa că Kriss nu-l iubea pe vampirul reformat.
− Am ajuns prea târziu? a întrebat Tabatha fericită că a câștigat cearta cu Kriss despre venirea ei la întâlnire. Uneori, Kriss putea fi doar un pic prea protector... un pic mai mult.
− Nu, ați ajuns la timp, spuse Envy. − Încă nu am început încă.
Tabatha s-a alăturat femeilor de la bar și s-a așezat în timp ce Kriss s-a oprit lângă Chad.
Inima lui Kane îi ajunse în gât când a intrat Tabatha iar el trebui să se lupte cu nevoia de a o prinde în brațe și de a o lua de aici. Se întoarse mai departe în umbre, astfel încât numai silueta lui se putea vedea. Ochii lui se îndreptară spre cel căzut și se crispa în interior la strălucirea pe care o vedea dinspre om.
− Trebuie să aflăm mai multe despre demonul care a fost prins în cimitir, continuă Warren. − Trebuie să știm cum arată și deoarece Dean e absent, Kane este singurul care l-a văzut.
Kane scoase o țigară și deschise bricheta. Flacăra îi lumină fața pentru o clipă, astfel încât să se poată vedea cât de tulburi îi erau ochii.
Tabatha uită să respire, când privirea ei se îndreptă spre flacără și-l văzu pe Kane. Buzele sale perfecte era curbate ușor când își aprinse țigara și ochii îi erau umbriți de genele întunecate. Umbrit sau nu, îi simțea privirea atingând-o la fel cum mâinile lui i-ar mângâia pielea. Simțindu-se distrasă de ceva ce-i atinse brațul, se uită în jur, și-l găsi pe Kriss stând lângă ea.
− Numele ei este Misery, spuse Kane după o clipă. − Problema este că... Nu prea știu cum arată.
− Cum poți să nu știi cum arată? întrebă Kriss cu o încruntare adâncă pe față. − Ai fost acolo cu Dean pentru cine știe cât timp.
− Poți să mă lași să termin, Penaj? întrebă Kane cu un ton sarcastic.
Kriss și-a strâns privirea detectând insulta.
− Bine, răspunse Kane. − Motivul pentru care nu știu cu adevărat cum arată este pentru că își schimbă aspectul tot timpul. O clipă era o fetiță frumoasă, cu o personalitate înfiorătoare ca iadul, apoi un cadavru putrezind, un nor de fum negru, iar ultima înfățișare era o femeie frumoasă. Acestea par a fi formele ei preferate. E extrem de puternică dacă putea ține doi căzuți în același timp în acea cameră.
Kriss respiră adânc și dădu din cap: − Unii demoni sunt recunoscuți pentru puterea lor extremă.
− O să vină un specialist în demoni chiar aici, a spus Zachary în cele din urmă. − Avionul ei ar trebui să sosească în câteva ore. Când ajunge aici, ar fi mai bine ca toată lumea să o lase pe Misery în seama ei.
Kane își ridică o sprânceană, − Pe seama EI?
− Da, spuse Trevor. Numele ei este Angelica. Are informații despre aproape toate legendele, miturile și basmele din lume. Dacă există o poveste despre Misery, atunci sigur există pe hardul ei.
Alicia oftă cu frustrare: − Bine, poate să-l ia pe demon. Vreau să știu ce facem să-l găsim pe Micah.
− Micah poate să-și poarte singur de grijă, îi informă Quinn.
Adevărul era că, în timpul ultimei dispute între el și Micah, i-a ordonat lui Micah să se dea la o parte, dar fratele său nu se supuse și asta nu putea să însemne decât un singur lucru... erau acum doi bărbați alfa în clanul panterelor, și așa ceva nu s-a mai auzit. În trecut, întotdeauna asta ducea la o luptă până la moarte.
Quinn îl iubea pe Micah și era mândru de el pentru că avea o voință puternică. Ultimul lucru pe care și-l dorea era ca una dintre neînțelegerile lor să scape de sub control.
− Dar nu știe nimic din ce s-a întâmplat, exclamă Alicia agățându-se de orice motiv posibil ca să-i facă să-l găsească. − Dacă se întâlnește cu Misery și e rănit... sau ucis? Plecat sau nu, încă face parte din clan.
− Nu poți să te contrazici cu logica ei, băiete, zise Kane după ce a citit gândurile lui Quinn.
Alicia îi aruncă o privire în umbre și se înroși, apoi privi în altă parte. S-a simțit bine să audă pe cineva care-i ținea partea măcar o dată. Ceea ce Alicia nu știa era că întreaga familie se gândea la Micah și la ultima dată când îl văzuseră cu adevărat; imediat după lupta sa cu Anthony.
Kane îi întoarse zâmbetul, deși nu o vedea. Aparent, ea era singura din grup care avea un pic de curaj.
− Ultima oară când l-am văzut pe Micah, intrase într-o uriașă confruntare de strigăte cu Anthony Valachi și acesta din urmă l-a aruncat din club, a spus Steven încet. − Asta a fost înainte de a dispărea.
− Vârcolacul? întrebă Trevor cu o înclinare a capului.
− Da, și pe lângă asta, Steven e partener cu logodnica lui Anthony. Quinn l-a informat pe el și pe oricine altcineva care nu auzise încă.
Jewel se încruntă, realizând că Steven îi spusese adevărul despre legăturile dintre fratele dispărut și Anthony. Își mușcă buza, întrebându-se în tăcere dacă acesta era singurul motiv pentru care Steven o ajutase. Nu, a greșit. Când Steven a luat-o de la biserică, nici nu știa că Anthony era logodnicul ei.
A auzit acuzația nespusă din vocea lui Quinn și ridică umerii. Un instinct de protejare a apărut în interiorul ei și ea trebuia să-i dea glas.
− Steven nu știa cine e logodnicul meu și nu aveam nici o idee că Anthony era un vârcolac, a spus Jewel cu voce fermă. − Până când am devenit parteneri nu i-am spus despre Anthony. Deci dacă ai de gând să dai vina pe cineva pentru asta, dă vina pe mine.
Quinn a avut amabilitatea să se arate ușor admonestat, iar Kat i-a făcut un semn aprobator discret.
Jewel se aplecă înspre bar și începu să-și muște din nou buza de jos. Faptul că i-a luat apărarea fratelui mai mare al lui Steven, masculul alfa al tribului panterelor, îi dăduse un pic de speranță.
Se uită la Steven și se relaxă când văzu cum îi străluceau ochii plini de mândrie pentru ea. Ceva din interiorul ei se înmuiase și se luptă din greu să construiască înapoi zidul de protecție. Inima ei bătu mai repede și se întrebă dacă se îndrăgostește de el.
− Anthony Valachi era suspect de ceva timp, a vorbit Chad. − Forțele de poliție au motive să creadă că este implicat nu numai în contrabandă, ci și în sclavie. Zvonurile spun că oamenii lui au luat prostituate, le-au răpit și le-au vândut ca sclave sexuale.
− Atunci de ce nu a făcut nimic poliția? a întrebat Kat.
− Ni s-a spus să nu ne amestecăm pentru că FBI-ul a preluat controlul anchetei, a răspuns Chad. Din păcate, când apare FBI-ul, nu avem nicio jurisdicție și nu putem face altceva decât să ne dăm la o parte din calea lor dacă nu vrem să ajungem în închisoare alături de băieții răi.
Steven dădu din cap și își dădu seama că era timpul să le spună toate astea. − Tatăl lui Jewel a fost investigat de FBI chiar aici în urmă cu ceva timp. Acesta a fost motivul pentru care Jewel s-a logodit cu Anthony în primul rând. El zâmbi spre Jewel ușor înainte de a reveni la grup.
− Tatăl ei era directorul stațiunii Palm Springs Resort, iar Anthony nu era mulțumit de mandatul de percheziție pe care îl avea sau de faptul că Arthur le-a permis să verifice proprietatea. Realizându-și greșeala, Arthur l-a omorât pe agent și a fost arestat pentru crimă. Pentru ca Arthur să-și salveze pielea, i-a dat-o pe Jewel lui Anthony ca plată pentru a-l scoate din suspiciunea de crimă.
− El este cel care mi-a ucis tatăl. Sunt sigur de asta, a spus Jewel, strângând pumnii pe lângă ea. − Atunci când merge după el?
− Nu trebuie să mergem după el, i-a spus Chad. − Vom face un plan și apoi vom răspândi informația că ești sub protecția lui Wilder. Când va face o mișcare... îl vom lua.
− Cred că asta ar putea fi ceva în afara legii, îl corectă Trevor. – Țineți-o pe Jewel ascunsă pentru încă câteva zile și lăsați-mă pe mine și Zackary să ne asigurăm că FBI-ul nu va intra în schemă și nu va transforma totul într-o grămadă de rahat.
− De ce ar interveni? întrebă Kat. – Că doar faceți parte din organizația paranormală... nu sunteți mai presus de FBI?
− Doar în anumite zone, răspunse Trevor. − Cea mai mare parte a FBI nu are nici un indiciu ca noi existăm. La naiba, nici măcar președintele Statelor Unite nu știe despre noi. Lucrăm mult deasupra capului lor și pentru asta trebuie să avem dovezi că se întâmplă ceva paranormal.
− Asta înseamnă că cel puțin o parte din guvern știe despre noi? a întrebat Nick fără să-i placă senzația de disconfort care însoțea această știre.
Trevor clătină din cap: − Nu în mod specific despre fiecare dintre voi... dar ei sunt conștienți de cei mai... neobișnuiți. Sunteți protejați la fel ca și oamenii... poate chiar mai mult și cu mai multe reguli tolerante și de un guvern mic dar puternic în interior și peste guvern. Se scărpină pe cap în speranța că toată lumea va digera această versiune vagă a adevărului.
− Mă îngrijorează faptul că FBI-ul ar putea săpa mai mult și va descoperi prea târziu că au de-a face cu vârcolaci, nu cu oameni, Chad se încruntă când înțelese și nu-i plăcea ceea ce Trevor tocmai spusese. Trebuia să înțeleagă că paranormalii avea mai multe drepturi decât oamenii? Poate că era puțin părtinitor, dar era unul dintre acei oameni.
Trevor clătină din cap: − Mulțimea nu se va înfuria și va ataca FBI-ul. În plus, dacă lumea ar afla despre vârcolaci, vor fi următorii în vizor pentru a deveni specie dispărută și vârcolacii știu asta. Ultima dată când s-au lăsat descoperiți, au fost vânați până aproape de dispariție.
− Lasă-mă să dau câteva telefoane să văd dacă avem jurisdicție deplină asupra cazului Valachi, s-a oferit Zackary. − Dacă avem, atunci suntem liberi să recrutăm pe oricine credem că e calificat. El a aruncat o privire asupra grupului știind că va include pe aproape toată lumea din cameră și le va acorda imunitate, indiferent de modul în care se vor derula lucrurile.
− Știe cineva ce conducea Micah în ziua în care a dispărut? a întrebat Chad. − Pot verifica de la mașina mea de patrulare și să pun un ordin de urmărire pentru vehicul.
− Motocicleta, spuse Alicia, apoi ochii i se lărgiră, în timp ce își aminti că îi spunea lui Warren că va merge cu aceeași motocicletă în furtuna de seara trecută. Uitându-se la el, îi reveni respirația când acesta îi făcu simplu un semn din ochi.
Nick concluzionă: − Sunt cu totul de acord să stăm departe de Misery, dar vampirii se înmulțesc pentru ea și nu putem lăsa să se întâmple asta.
− Toată lumea se ocupă de controlul dăunătorilor, a fost de acord Warren.
− Sper că nu toată lumea, Trevor se uită spre Envy.
Zackary păși în mod discret în fața lui Trevor, pentru a bloca căutătura arzătoare pe care Devon i-o aruncă prietenului său. − Cred că e timpul să apelăm la câteva favoruri și să ajutăm și mai mult echipa în acest domeniu.
− Vrei să spui că mai sunt și alții ca tine în jur? întrebă Steven.
Zachary își înfipse mâinile în buzunare și își înclină ușor capul. Luminile reflectau strălucirea moale din părul lui blond, spiralat, în timp ce zâmbi: − Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar există doar unul ca mine. Am vrut să mă clonez, dar liderul furios de aici nu m-a lăsat, a terminat el fraza arătând cu degetul mare la Trevor.
− Terminați dracu' odată și dați telefoanele alea, strigă Trevor. − Dacă ar mai fi fost un altul ca tine, Angelica l-ar fi ucis doar pentru a putea spune că în cele din urmă a reușit.
Expresia lui Zachary luase un aer de superioritate. – Oooo, ca să fiu călcat în picioare de acei minunați bocanci Doc Martin, pe care-i ascunde în dulap.
Trevor a făcut un pas agitat spre coechipierul său, iar Zachary alergă imediat în zona barului pentru a se ascunde în spatele lui Kane.
− E vreun motiv pentru care mă folosești ca scut? întrebă Kane.
− Da, exclamă Zachary. – Lasă-mă un minut și mă voi gândi la ceva.
Kane rânji: − Dă-mi un minut să mă duc acasă să-mi găsesc bocancii Doc Martin.
Zachary se întoarse de la Kane, cu mâinile ridicate. − Bine, gata, sunt cuminte.
− Zachary! strigă Trevor.
− Bine, bine, spuse Zachary și își scoase telefonul mobil. – Hă hă, sunt înconjurat de oameni fără simțul umorului... Angelica o să iubească ceata asta.

Capitolul 4
Kane se aplecă peste cruce la câțiva metri în spatele lui Michael și se uită înspre oraș, întrebându-se unde se ascunde Misery sau dacă măcar mai era în oraș. Avea o lume întreagă de terorizat, dar karma era o nesimțită și la fel îi erau și instinctele care îi spuneau că ea nu era prea departe.
Se strâmbă imaginându-și că ea se plimbă pe trotuar ca un cadavru în putrefacție, apoi își înăbuși un tremurat la imaginea fetiței ciudate și hotărî că cadavrul era mai puțin înfiorător. De-a lungul secolelor, a mai văzut momente când vampirii adulți au transformat copii.
Ceea ce mulți dintre aceștia nu au învățat niciodată era că copiii erau adesea mai cruzi decât părinții lor adulți și că au murit de mâna adultului sau copilul l-a omorât pe cei care l-a transformat. A trebuit să recunoască faptul că femeia care a scris cărțile cu vampiri avea o idee corectă.
Spera că oricine era expertul în demoni menționat de Trevor știa ce făcea, dar se îndoia.
Amintirea demonului era ceea ce l-a îndemnat să-l păzească pe Michael... asta și că-l va împiedica s-o urmărească pe Tabatha acum că ea se întoarse în oraș. Era nevoie de o mare cantitate de voință pentru a nu face acest lucru. Doar faptul de a fi în aceeași cameră cu ea era o durere fizică... durere pe care știa că nu ar fi putut s-o ascundă prea mult timp dacă ar fi rămas. Ochii lui s-au întors din nou la prietenul său și s-a aplecat mai mult pe cruce.
A trebuit să recunoască că dacă voiai să fii singur și să fii încă înconjurat de oameni, acoperișul celei mai mari biserici din oraș era un loc interesant de unde să faci asta.
În mod ciudat, știa că Michael nu a venit aici pentru liniște și pace. Vampirul a venit aici să se îngrijoreze și să cugete. Nu conta că erau în libertate, deoarece Kane avea sentimentul că dacă Misery dorea să-i găsească, atunci cei patru pereți nu i-ar fi salvat. Nu s-a mai ascuns niciodată de vreun inamic și nu avea de gând să înceapă acum. Evident, Michael simțea la fel.
Surâse pe când un gând ciudat îi trecu prin minte. De îndată ce îl va găsi din nou pe Dean, urma să-i ceară o favoare căzutului. Voia o mână din penele alea cu vraja aceea pe care Dean o folosise pe penele din catacombe. Cățeaua nu a apreciat asta chiar atât de mult. El și-a așezat palma pe umăr, amintindu-și toată carnea lipsă, care a apărut oarecum când el a ieșit de acolo. Michael i-a spus că Dean îl vindecase.
Kane nu și-a putut aminti prea mult de acele momente după ce a intrat în peșteră. Și-a reamintit că auzit vocea lui Michael chemându-l din întuneric, dar nu și altceva. Următorul lucru pe care și-l amintea era că se trezise într-o biserică plină de oameni iar Michael plutea peste el ca o cloșcă.
Fața Tabathei îi străfulgeră prin minte. El și-a petrecut ultimele ore încercând cu disperare să nu se gândească la ea, dar mare parte din acele două ore nu se ascultase pe el însuși.
Michael putea simți prezența lui Kane undeva în spatele lui, dar în loc să se enerveze de distragerea nedorită, se simți liniștit de grija prietenului său. Cel puțin dacă Kane era îngrijorat de el, atunci se putea desprinde puțin propria sa paranoia. În plus, îl iubea pe Kane ca pe un frate... cuvântul frate îi răzbătu prin minte, în timp ce gândurile i se întunecară și se îndreptă spre Damon. Cum era posibil ca frații adevărați să aibă păreri atât de greșite unul față de celălalt?
Încercând să-și golească mintea de amintirile deranjante, Michael s-a lăsat pe spate și a lăsat extenuarea să-și spună cuvântul. Știa că putea dormi în siguranță... Kane îl păzea.
Kane se gândea la cugetările șoptite ale lui Michael. Nu știuse că Michael avea probleme cu somnul. De ce se simțea prietenul său atât de amenințat că îi era frică să închidă ochii? Știa că lipsa de somn te aduce încet în pragul nebuniei... și totuși, și el a aflat pe calea cea grea că prea mult somn era chiar și mai dăunător.
Se uită peste drum la clădirea lui Michael, amplasată între alte clădiri ale orașului. După aspectul încăperii circulare de deasupra, era un proiect victorian. El a fost de acord să se mute cu Michael, dar se părea că acum va trebui să-l convingă pe Michael să se mute cu el, în loc să se culce pe acoperișul de vizavi.
Ridică o sprânceană la prietenul său ciudat. Casa avea tot confortul modern, pe care cineva atât de bătrân ca ei puteau să și-l dorească, inclusiv paznici care să țină demonii la distanță, așa că de unde nevoia bruscă de aer proaspăt care mirosea a ploaie?
Știa că Michael s-a simțit vinovat că nu s-a aflat prin preajmă când el a dispărut și a fost îngropat. Deși Kane încercase să-i iasă din minte, încă nu-i spusese lui Michael că, dacă ar fi încercat, ar fi putut să-i citească gândurile. Era doar ceva ce un prieten nu-și dorea să știe cu adevărat... în afară de asta, avea un sentiment că era singurul cu această putere.
Să-l abandoneze nu era ceea ce gândea Michael în seara asta... ci atenția îi fuse atrasă în primul rând de motivul pentru care a părăsit țara... Damon, fratele lui Michael. Kane nu-l văzuse pe Damon de când și-a revenit în simțiri... sau ceea ce rămăsese din ele, dar amintirile pe care le avea erau în mare parte bune. Se vedea de la o poștă că Damon avea un temperament sălbatic și amândoi i-au dat lui Michael o frumoasă durere de cap când încerca să țină pasul cu ei.
Kane aruncă o privire în jos și observă că Michael se juca cu inelul pe deget, în timp ce se gândea la Damon. Nu a trecut mult timp până când somnul l-a ajuns pe Michael și au început visele pline de viață. Cu cât visele erau mai lungi, cu atât mai mult Kane afla ce ascundea Michael. El și-a închis ochii, blocând sunetele orașului și concentrându-se pentru prima dată pe durerea altcuiva.
El a fost surprins să se descopere nu doar asculta visele, ci și capta unele secvențe vizuale fugitive de acum patruzeci de ani. El a văzut cum s-a desfășurat totul din perspectiva unui outsider, și totul i se derula prin față ca un film tragic.
Michael simțise nevoia să-l vadă pe Damon pentru prima dată în mai mult de un secol. Când și-a găsit fratele, totul părea bine. Damon huzurise fiind bine văzut în ochii înaltei societăți din Londra, iar Michael i se alăturase pentru o vreme. Au ținut-o tot într-o distracție până când au întâlnit o fată... Katie.
Cei mai râvniți burlaci au fost invitați la petrecerea ei de 18 ani, inclusiv frații. Era cu adevărat frumoasa balului. Ceea ce a început ca o simplă competiție frățească s-a transformat într-un joc periculos al geloziei. Tot ce era între ei părea să se transforme într-o competiție. Ei pierduseră săptămâni în șir într-un război tăcut unul împotriva celuilalt pentru a-i câștiga afecțiunea.
Damon îi spusese să plece... să se întoarcă peste ocean, dar Michael nu putu să facă asta. Nu l-ar fi lăsat pe Damon să câștige, alungându-l pe el. Pe măsură ce rivalitatea frățească s-a ascuțit, s-au trezit unul la gâtul celuilalt din cauza aceleiași fete. Nu era ca și cum ea ar fi fost sufletul lor pereche sau ceva, deși ambii erau foarte obsedați de ea. Se părea că și Katie avea aceeași problemă... s-a îndrăgostit de amândoi și nu putea să aleagă.
Ceea ce era și mai aiurea despre triunghiul ăsta amoros era că Katie credea că frații erau oameni... nu i-au dat niciodată vreun motiv să gândească altfel.
Au luat-o pe Katie la dans în acea seară, dar aceasta a fost o greșeală mortală. Tensiunea dintre bărbați era prea mare. După doar o oră de nerăbdare fatală în timp ce unul sau altul dansa cu ea, frații au ajuns în final la un schimb de lovituri. Ei nu și-au dat seama cât de mult și-au pierdut cumpătul până când ochii lor și-au schimbat culoarea, și și-au înfășurat mâinile în jurul gâtului celuilalt iar picioarele lor au părăsit pământul.
Nici măcar nu o văzuseră alergând. Michael și Damon și-au revenit din furie când au auzit scârțâitul anvelopelor și zdrobitura metalelor în fața sălii de dans. Când au ajuns la ea... era moartă.
Când Damon s-a îndreptat spre ea cu intenția vădită de a încerca să o reînvie cu sângele lui de vampir, Michael îl opri, pentru că mulțimea se adunase deja. Damon se întoarse cu adevărat împotriva lui, dând vina pe Michael că nu a plecat când i-a spus.
S-au luptat după aceea luni întregi... ajungând la armistiții din când în când pentru a schimba cuvinte sentimentale, dar întotdeauna s-a ajuns la alte lupte. Michael știa că Damon devenea din ce în ce mai întunecat și că Damon dorea să-l omoare. Dacă chiar ar fi încercat, Michael s-ar fi apărat și unul dintre ei ar fi murit.
Atunci Michael a făcut ceva ce a jurat că nu va face... s-a dus să-l vadă pe Syn. Syn era primul vampir. El adormise și nu se trezise de secole, dar Syn nu era mort pentru că nu putea să moară... cel puțin nimeni nu știa despre asta. Nu erau siguri de ce a ales să doarmă în ultimele câteva secole, dar se părea că Syn aștepta ceva ce nu se întâmplase încă.
Michael s-a plimbat în jurul statuii care marca locul de odihnă al lui Syn în interiorul mausoleului. Știa că Syn era adânc dedesubt. Vorbea cu mormântul gol, auzându-și cuvintele formând un ecou în jurul lui... uneori în șoapte și alteori în strigăte asurzitoare.
Lupta cu Damon îl înnebunea, nu intenționase niciodată să meargă așa de departe. Nici măcar nu era sigur că vreunul dintre ei o iubea cu adevărat pe fată. El simți că inima lui îi sărea din piept din cauza durerii pe care i-o provocase fratele său... și Katie. Nu știa dacă Syn asculta, dar era suficient ca cel puțin să spună și altcuiva adevărul.
Ochii statuii se mișcară privindu-l. Era întocmai imaginea lui Syn, dar fără culoare. Flacăra lumânărilor aprinse în jurul lui pâlpâia și scădea dar apoi se întețea din nou, în timp ce statuia se mișca. Cuvintele șoptite răsunau de la pământ într-o limbă uitată de demult.
Tăcerea ce urmă era ca un tunet liniștitor, iar Michael știa că Syn îl iertase chiar dacă Damon nu o făcuse. Își frecă palmele peste brațe, încercând să-și alunge frisoanele. Syn era un om al magiei și Michael se întrebă ce vrajă se târâse adânc în el.
Se ridică și se grăbi să iasă din catacombe și din mausoleu, doar pentru a-l găsi pe Damon stând acolo și așteptând. Din nou, s-a auzit un schimb de cuvinte ușoare care transmiteau emoții, dar nu dură mult până să se încălzească. Michael voia doar ca totul să se termine... a vrut să-și îmbrățișeze fratele și să o ia de la început.
Damon a înțeles greșit declarația sa și înainte ca Michael să-l oprească, scoase un țăruș din lemn din interiorul sacoului său. Michael simți cum lemnul îi pătrunde inima și căzu în genunchi. Uitându-se în sus la Damon, și-a deschis gura ca să spună ceva, dar tot ce a putut să iasă fu un gâlgâit.
Michael a căzut pe o parte, simțind că sângele i se oprește în vene și se transformă în cenușă, în timp ce privirea lui devenea încet neagră.
Cu lacrimi în ochi, Damon s-a împiedicat și a căzut știind că era acum blestemat. Vocea lui Syn începu să-i răsune în minte, făcându-l să strige. El și-a luat capul în mâini și s-a aplecat în încercarea de a face să tacă acea voce, dar pe Syn nu puteai să-l aduci la tăcere.
În acel moment totul din interiorul lui Michael a revenit la viață cu dorință de răzbunare. Simțind durerea îngrozitoare a străpungerii din piept, care încă-l ucidea, el s-a întins și și-a scos lemnul din inima lui. Durea la fel de tare la ieșire pe cât a durut la intrare.
− Damon! a strigat Michael pe când se lupta să stea în picioare și-l căuta pe fratele său. Merita fiecare gram de durere pentru ca să vezi privirea de pe fața lui Damon când și-a dat seama că Michael era în viață.
Michael a lăsat să-i alunece țărușul însângerat pe lângă mânecă și, într-o clipă, l-a înjunghiat pe Damon. − Simte asta frate!, strigă el pe când îi întorcea favoarea. O parte din el era îndurerată de moarte să facă asta, dar cumva trebuiau să se oprească odată.
Când Damon a înviat, Michael s-a așezat pe pământ pentru a încerca să-și tragă respirația. Michael înțelese ce făcuse Syn... ce au însemnat cuvintele din aerul catacombelor. Era o vrajă pe care numai Syn o putea face și era imposibil ca Michael și Damon să se omoare unul pe celălalt... poate chiar imposibil să moară oricum. Da, puteau să se omoare unul pe celălalt... dar își făceau doar rău.
Au murit de mai multe ori după acea noapte, mereu de propriile lor mâini. Michael în cele din urmă a renunțat și a venit acasă, lăsându-și fratele de cealaltă parte a pământului. Știa că era inutil să încerce să ajungă la sufletul fratelui său și deși inima îi țipa că totul nu era pierdut, Michael era încă nesigur.
Kane și-a ținut intenționat gura închisă pe când Michael a ieșit din amintirea coșmarului. A clipit întrebându-se dacă dacă intruziunea atât de adâncă în mintea lui Michael l-ar fi făcut să retrăiască atât de clar acele amintiri. Dacă era așa... atunci i-a părut rău imediat ce mirosi sarea din aer. El a dispărut chiar înainte ca Michael să se întoarcă să privească crucea chiar când soarele începu să se ridice.
*****
Alicia puse mai mult ruj, încercând să scape de fața nevinovată care o privea înapoi din oglindă. Era supărată, nu pe Kane pentru că i-a luat cartea de vrăji... la urma urmei, era cartea lui Kane. Dar era supărată pe toți ceilalți pentru că o tratau ca pe un copil. Locuia la un club de noapte, pentru Dumnezeu.
Poate că a crescut departe la internat, dar asta nu era o grădiniță. Era, totuși, o panteră și ar fi putut avea grijă de ea însăși. Din cauza regulilor stricte și a ochilor atenți ai profesorilor, Alicia a dobândit arta de a se strecura pentru a-și câștiga libertatea. Partea ei animalică nu agrea niciodată să fie într-o cușcă.
Acum că era acasă și că familia ei avea nevoie de protecție, nu era corect ca toți să facă corp comun și să o lase pe ea deoparte. Dacă Micah ar fi fost aici, i-ar fi înțeles nevoile și oricât de protector ar fi fost nu ar fi încercat niciodată să-i ia libertatea. Asta era cu siguranță ceea ce aprecia ea la Kane... i-a ținut partea astăzi ca și cum ar fi înțeles prin ce trece.
Aici se punea problema cea mai mare. Micah lipsea și ea dorea vezi bine să-l găsească chiar dacă ar fi trebuit să se înfrunte cu fiecare persoană paranormală din oraș ca să o facă... începând cu vampirii și vârcolacii.
Se încruntă la ea însăși în oglindă, știind că a greșit totul încercând să folosească o vrajă în cimitir. Până în acel moment, nu și-a dat seama că erau două feluri de vampiri complet diferite.
În timpul scurtelor vizite acasă, nu l-a întâlnit niciodată pe Michael sau de fapt pe vreun alt vampir, iar singurul care venise să o viziteze la școală în mod regulat fusese Micah. Obișnuia să vină la școală și să-i semneze ieșirea pentru weekend-uri și vacanțe. În timpul acelor vizite se îndreptau spre pădure unde el a învățat-o să lupte cu și fără arme.
Când nu se antrenau, se transformau și fugeau, bucurându-se de libertate. Din cauza lui Micah, era mai deșteaptă, mai rapidă și mai puternică decât majoritatea shifterilor de sex feminin. Micah a fost întotdeauna eroul ei și el era singurul din familie care nu credea că să fii fată ar fi fost vreun handicap.
Își amintea încă de prima dată când Micah o scosese din școală pentru weekend. Se urcaseră în păduri și și-au ridicat o tabără apoi Micah i-a spus că vor merge să alerge. Alicia nu a avut niciodată o astfel de ocazie și a fost atât de entuziasmată că atunci când s-a transformat, a plecat la viteză maximă și a făcut trei ture complete în jurul taberei.
Când s-a oprit, s-a uitat la Micah, care se ținea de șolduri și râdea. La început, a crezut că râde de ea, dar se pare că râdea de cât de aiurea era restul familiei. Niciunul dintre ei nu și-a pierdut timpul să o învețe despre moștenirea ei de panteră și nici nu i-au permis să alerge prea mult. Doar privind-o îmbrățișând libertatea, i-a dat impresia unui pisoi care iese afară pentru prima dată.
Ea a crescut crezând că toți vampirii erau monștri, pentru că asta îi învățase Nathaniel pe copiii lui. Nathaniel se înșela. Dacă Kane nu ar fi fost eliberat din mormântul unde l-a țintuit tatăl ei, atunci ar fi fost cu siguranță ucisă la cimitir noaptea trecută.
Era recunoscătoare că Kane fusese acolo ca să o salveze, dar nu avea de gând să se oprească din căutarea fratelui ei iubit. Va fi mai atentă de data asta. Putea să-i mulțumească lui Kane pentru încă un lucru... din cauza lui, Michael o sărutase. Se întreba dacă Michael vedea doar un copil când se uita la ea. Cumva se îndoia de asta. Ea a zâmbit în oglindă. A fost un sărut dat dracului.
Se întoarse împrejur în fața oglinzii, asigurându-se că nu arăta ca un copil așa cum o tratau cu toții. Fusta din piele neagră avea un fermoar care mergea de la tiv la mijlocul coapsei până sus de tot și ea îl lăsă desfăcut de la jumătate în jos. Cămașa neagră era fabricată dintr-un material foarte ușor și transparent, cu o porțiune mică de mătase, atașată în partea inferioară.
Își pusese niște șuvițe de păr blond strălucitoare în sus pe sub peruca model Cleopatra pe care o găsise într-un cufăr de costume de Haloween strânse în pod. Chiar și ea trebuia să admită că ținuta asta mulată, o făcea să arate sexy ca naiba.
Ar fi pariat bani că dacă ar fi văzut-o acum Quinn sau oricine o cunoștea, nu ar fi avut nici o idee că era chiar ea. Quinn era atât de ocupat s-o urmărească pe Kat și încerca să se comporte ca și cum nu era adevărat, că nu-i acorda oricum nici o atenție Aliciei. Acum că el și Kat erau împreună... își îndrepta atenția asupra partenerei sale. Ceea ce a făcut cel mai mult a fost să pună doi gardieni s-o păzească pe Alicia și le-a ordonat să o țină ascunsă până când va decide că este suficient de sigur ca ea să iasă și să se joace.
Gardienii ei erau proști ca niște bolovanii, cu mult mușchi dar fără creier. Nu îi va lua prea mult pentru a-i păcăli și pentru a scăpa din mica ei închisoare. Va merge diseară să-l caute pe Micah, cu sau fără aprobarea lor.
Quinn i-a spus că Micah i-a părăsit pe propriile sale picioare și că știa calea înapoi dacă dorea să se întoarcă acasă, dar ea știa că Micah nu putea pleca... cel puțin nu fără să o ia și pe ea cu el. Micah avea probleme... putea să simtă asta. Alicia și-a încordat umerii și și-a înclinat bărbia cu neîncredere.

Конец ознакомительного фрагмента.
Текст предоставлен ООО «ЛитРес».
Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию (https://www.litres.ru/pages/biblio_book/?art=40850453) на ЛитРес.
Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.